recviem pentru aievea
sau Câmpul semantic al tocanei de iepure
{pentru și dinspre spectre de toate palorile}
Gălgăi într-atâtea țențuri intime fiece obiect
încât toate încep să însemne nimic,
și asta pentru că m-am obișnuit să-mi făsăi cadranele direct în umbra obiectelor,
iar
<dintre toate proiecțiile și introiecțiile și meta-frecțiile flotante>
singurul epitet discomponibil
care-mi țărmuie infatigabil,
e ceea ce aș numi 'ruinăciunea' lor nelipsită de sirenaj.
Am vrut să mă fac navigator de tranșee;
dar faptul că, în lipsa atributelor, locurile devin doar spații,
hermeneutica zațului,
a ciotului de cretă găsit pe stradă,
și a picăturilor de ceară irosită
m-au contrâns să mă acreditez ca titirez în acvaplanări.
De fapt, aș vrea să scriu despre ce-am pierdut în depărtarea dintre două sau mai multe degete, pe la un colț de pocnitură,
și despre ce încă (exa)sper să
(p)reclintesc* în hăuituri,
dar de fiecare dată încremenesc în pragul de risc dintre umilism și futilism,
dintre megalitism și monolitism,
dintre polițism și apolitism,
dintre finitism și analitism,
sau dintre auto-turism și decență;
De fapt, aș vrea să cârpesc un bisturiu cu care să ne trasăm unul altuia granițele dintre compasiune melancolică și tumult mirific,
dar mi-e c-o să ne exonereze pleoapele, suplinindu-le cu tentacule de scorburi bulimice.
De fapt azi simt că mi-a rămas doar să cedez în fața privirilor acuzatoare ale motanului meu și să invidiez elocvența brută a altora și să nu am curajul să-i întreb ce și-au murmurat înainte să se ridice din pat;
sau cum ar boicota persoana întăi, singular.
_____________________________________________
*punct subtil
